Râpa dintre noi

"Condiţiile obiective pot fi, într-un moment istoric dat sau într-un anumit loc, anormale; iar un individ conformat unor condiţii anormale participă la stilul anormal al anturajului său, dar este, împreună cu cei din jur, într-o stare anormală faţă de legea general valabilă a vieţii. Poate chiar prospera, în particular, dar numai până în momentul când se va duce de râpă împreună cu toţi cei din jurul său din cauză că a păcătuit împotriva legii generale a vieţii. Şi el va trebui să ia parte la declin cu aceeaşi convingere cu care s-a conformat mai înainte situaţiei obiectiv date. El este integrat, dar nu adaptat, pentru că adaptarea presupune mai mult decât o înscriere perfectă în situaţia momentului şi în anturajul imediat. Adaptarea presupune respectarea unor legi mai generale decât condiţiile date într-un anumit moment sau loc."-Carl Gustav Jung

"Objective conditions may be either temporarily or locally abnormal. An individual who is accommodated to such conditions certainly conforms to the abnormal style of his surroundings, but, in relation to the universally valid laws of life, he is, in common with his milieu, in an abnormal position. The individual may, however, thrive in such surrounding but only to the point when he, together with his whole milieu, is destroyed for transgressing the universal laws of life. He must inevitably participate in this downfall with the same completeness as he was previously adjusted to the objectively valid situation. He is adjusted, but not adapted, since adaptation demands more than a mere frictionless participation in the momentary conditions of the immediate environment. Adaptation demands an observance of laws far more universal in their application than purely local and temporary conditions."-Carl Gustav Jung

Ispitele din cele opt parti

Parintele Cleopa spunea:
<<Să cunoastem mestesugul războiului nevăzut si să vedem din câte părti suntem atacati în lupta noastră duhovnicească de fiecare ceas si minut. Si, fiindcă nu tot cel ce se luptă se încununează, avem trebuintă de mare trezvie si grijă în toată vremea asupra luptelor celor de gând si asupra dracilor care ne dau război, ispitindu-ne din cele opt părti: din spate, din fată, din stânga, din dreapta, de sus, de jos, dinăuntru si dinafară.

Ispita din spate

Diavolul îti aduce aminte păcatele pe care le-ai făcut înainte, ca să-ti spurce mintea cu ele; poate ai înjurat, poate ai desfrânat, poate ai furat, si tu te-ai lăsat de ele, dar el ti le-aduce iar aminte.

Memoria noastră este ajutată de imaginatie la relele pe care le-am făcut, când ne-am petrecut viata fără grijă si fără paza mintii. Care-i scopul lui? Să-ti aduci aminte de ele, poate le vei mai face. Când vezi că diavolul ti-aduce în minte gândurile care le-ai părăsit si păcatele care nu le-ai mai făcut, să stii că te ispiteste din spate, cu cele ce le-ai uitat. El nu vrea să le uiti, el vrea să ti le amintească, ca să te ispitească cu ele.

Ispita din fată

Când ne tulburăm cu mintea pentru cele ce închipuim că vor veni asupra noastră, suntem ispititi din fată.

„Măi, am să îmbătrânesc; o să vină o boală; o să vină un război; o să vină o foamete; o să vină un potop; cutare mă pândeste, are să-mi facă rău; o să-mi iasă înainte, o să-mi fure…”, si începi a te tulbura cu mintea de cele care crezi tu că or să vină asupra ta. Si te tulburi degeaba, că nimeni nu stie ce are să fie. Dar vrăjmasul, ca să nu fii linistit, îti dă tot felul de gânduri. Aceste închipuiri le aduce vrăjmasul în mintea noastră cu scopul de a ne tulbura si a ne înspăimânta de cele pe care le credem că vor veni asupra noastră. La aceste ispite avem cuvântul Mântuitorului: "Nu vă îngrijiti de ziua de mâine, că ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei."

Ispita din stânga

De câte ori vom cunoaste si totusi ne vom lăsa momiti de el si îl vom lucra cu mintea, cu cuvântul sau cu fapta, atunci ne ispitim din stânga. Eu stiu că-i păcat să mănânc mult, dar mănânc mult; eu stiu că-i păcat să beau, dar beau; eu stiu că-i păcat să urăsc pe cineva, dar urăsc; eu stiu că-i păcat să vorbesc de rău, dar vorbesc; eu stiu că-i păcat să tin minte răul, dar tin minte; eu stiu că-i păcat să fiu desfrânat sau să fur sau să înjur sau să fumez, dar mă las biruit si fac aceste păcate. Asa suntem ispititi din stânga, prin chipul cel arătat al răutătii.

Ispita din dreapta

Ispita din dreapta este de două feluri. Prima este atunci când credem în visuri sau vedenii si, crezând în ele, suntem înselati de draci. Dracii se fac în chipul lui Hristos, în chipul Maicii Domnului, în chip de ierarhi, în chip de mucenici, precum zice Apostolul Pavel: Satana se preface în chip de înger al luminii. Dacă credem în aceste năluciri si visuri suntem ispititi din dreapta. Iarăsi, este ispită din dreapta, atunci când facem fapta bună cu scop rău si nu spre slava lui Dumnezeu, si n-avem smerenie; când zidim pe temelie de umbră.

Ispita de sus

Ispita de sus este tot de două feluri. 

Când începem o nevointă mai presus de puterea noastră fizică sau intelectuală.Nevointa trebuie să se facă cu dreaptă socoteală, după măsura puterii fiecăruia. Nimeni nu are voie să ia o nevointă mai presus de puterea lui. Marele Vasile spune: „Măsura înfrânării se ia după măsura puterii fiecăruia”. Nu toti pot să postească la fel, sau să facă metanii la fel, sau să facă milostenie. Fiecare după măsura si după puterea lui să facă fapte bune. Când ai luat o nevointă mai presus de putere diavolul râde de tine. Stii cum este? Ca si cum ai lua un sac greu, care nu-l poti duce deloc; îl duci oleacă si-l lasi jos mai încolo.

Ispita de sus mai este si atunci când iscodim Sfintele Scripturi mai presus de puterea întelegerii noastre. Sfântul Apostol Pavel spune: Cât ati fost prunci, v-am hrănit pe voi cu laptele cel cuvântător al Evangheliei, că nu erati în stare să mâncati hrană vârtoasă.Iar Sfântul Grigorie de Nyssa spune: „Nu spargeti oasele Scripturii, având dintii întelepciunii de lapte!” Că vrem să ne băgăm la lucruri care nu le întelegem si care nu le-am citit la Sfintii Părinti si n-au tâlcuirea celor mai mari teologi ai lumii. O iscodire ca aceasta vine din mândrie si, dacă cineva nu se va smeri, ajunge la nebunie, la hulă si la eres. Cu ispita de sus au fost înselati toti sectarii, toti ereticii de la începutul lumii, că au vrut să înteleagă Scripturile după mintea lor. 

Sfânta Scriptură este un izvor fără de fund, pentru că este întelepciunea lui Dumnezeu. Scriptura este ca o mare care nu are fund. Dacă eu nu stiu să înot si mă bag în mare, nu-i de vină marea că mă înec; eu, obraznicul si îndrăznetul, m-am băgat într-o apă mai adâncă decât mine si m-am înecat. Sfântul Grigorie Teologul a asemănat iscodirea Sfintelor Scripturi cu o prăpastie, zicând: „Si privirea la cele înalte fără de frâu, poate să ne dea nouă brânci în prăpastie”.De aceea iscodirea Sfintelor Scripturi mai presus de întelegerea noastră este ispită de sus.

Ispita de jos

Este atunci când nu vrem să facem fapta bună după puterea noastră. Eu as putea să postesc până seara, dar mă lenevesc. Eu as putea să fac milostenie mai multă, dar mă zgârcesc. Eu as putea să fac metanii mai multe, dar nu fac. Eu as putea să priveghez mai mult; dar nu mă rog, si mă las, vorba tăranului, pe tânjală. Când nu ne ridicăm cu lucrarea faptei bune, după puterea noastră, până la nivelul la care suntem datori să ne ridicăm, suntem ispititi de jos, adică ne trage diavolul în jos de la măsura de la limita faptei bune, care suntem datori s-o lucrăm.

Ispita din afară

Ispita din afară vine cu cele cinci simtiri, adică prin vedere, auz, gust, miros si pipăire – care se numesc de Sfintii Prooroci ferestre ale sufletului. Prin aceste cinci simtiri, omul primeste mari păcate în sufletul lui, dacă nu are trezvia atentiei si paza mintii. Cele cinci simtiri sunt cinci sipote firesti ale noastre, prin care diavolii toarnă în sufletul nostru tot felul de patimi si răutăti.

Mai folosesc diavolii o altă ispită mai mare decât cele cinci simturi:imaginatia. Imaginatia este mai subtire ca rele cinci simturi, dar este mai groasă decât mintea. Imaginatia mai este numită si simtire de obste. Ea nu-i dă război sufletului în vremea ispitei numai cu cele ce a văzut, ci si cu cele ce a auzit, si cu cele ce a gustat si cu cele ce a mirosit si cu cele ce a pipăit. Cu toate îi dă război sufletului. Ea prinde cele cinci simtiri si dă război sufletului. De aceea este mai greu să păzesti imaginatia decât cele cinci simtiri, decât însăsi mintea.

Ispita dinăuntru

Dinăuntru ies toate păcatele noastre, adică din inimă, cum a zis Mântuitorul la Apostoli: "Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om" – atunci era vorba de spălatul mâinilor –, "ci ceea ce iese. Că aceea ce iese, iese din inimă."

Din inimă ies preacurviile, uciderile, mândria, jignirile; ca dintr-un iad ies din inima noastră, si de aceea, oricând ies acestea din inima noastră, suntem ispititi cu ispita dinăuntru. Sfântul Clement spune: „Pune pe gând străjer la poarta inimii tale, ca să nu primească nici pe cele ce vin din afară, nici cele ce ies dinăuntru!” Să le opresti pe cele ce ies dinăuntru cu rugăciunea „Doamne Iisuse”; să le opresti pe cele ce vin din afară cu cugetarea la muncile iadului, la fericirea raiului, la rugăciune si la celelalte fapte bune.>>

Întâlnirea Fără de Sfârşit

Gellu Naum în Medium:
   "Mă încăpăţânez să caut fantomele în locurile cele mai vii, cele mai reale, cu certitudinea existenţei lor, undeva, între noi,  lângă mine, aici sau aiurea, pe această stradă sau, poate, chiar în această casă. E vorba de o relaţie între vii, între oameni care se caută cu disperare, care răscolesc înnebuniţi mulţimile calme ca să se găsească, fără să aibă alt indiciu decât certitudinea existenţei celuilalt, neavând unul despre altul decât vaga idee pe care exasperantele apariţii înaintea întâlnirii le-o dau.
     În ceea ce mă priveşte, rolul unei aşa numite "crize" de erotomanie pe care o încercam în această epocă, poate cea mai delirantă din viaţa mea de până acum, este riguros, sigur, determinat. Am certitudinea că în casele acestui oraş sau al altuia există o femeie care aşteaptă iubirea mea, care pe acest plan va obiectiva toate dorinţele mele, femeie care poate mă caută cu aceeaşi furie cu care o caut eu sau care îşi duce mai departe viaţa fără să bănuiască nimic din toate acestea - şi încerc să descifrez toate mesajele, să desluşesc toate apariţiile pe care această femeie mi le trimite, conştientă sau nu, încerc să adun indicii cu o meticulozitate repugnantă şi sinistră, să găsesc semne de recunoaştere pentru a putea grăbi, cu o secundă măcar, întâlnirea."

http://www.raftulcuidei.ro/gellu-naum-regele-ploilor/

The Creative Green Brain

While doing research some years ago, a well known designer, Ezio Manzini, stumbled upon something that changed his way of thinking about sustainability.

He was supposed to find about emerging users’ needs, yet he was amazed to discover “creative communities”. He enthusiastically realized that people in those communities were so much more than mere users: they were, in his eyes, genuine “social heroes”. They were changing the world.

In the first place, what was being changed was their everyday life; basically they were inventing different and, more important, sustainable ways of living.

Those communities were, he would acknowledge later, a “fantastic expression” of a new world phenomenon. Those amazing people were the pioneers of social innovation.

That serendipitous encounter changed Manzini’s work. His way of dealing with sustainability shifted towards social innovation. He became interested in how he could use his “design knowledge and tools to empower these grass-roots social innovations”.

Let’s go further or, I may say, deeper into this meaningful story of social creativity and change.

For instance, what might have been the trigger or secret ingredient that made these communities of social innovators change their ways of living?

One observation made by Ezio Manzini may give us an important clue. The communities he encountered had “an unprecedented capacity to bring individual interests into line with social and environmental ones.”

“An unprecedented capacity” …interesting choice of words.

Could it be possible that, given the present world circumstances, the creative brain of human beings have turned green?

Could it be conceivable that the embracing of their natural environment might have brought people back to their natural path of development?

This might be a fair assumption. Let’s imagine the whole picture!

Thinking green made people see they’re just a part of an ecological system of living things, made not only of plants and animals but also of human beings.

Thinking about sustainability made them aware of what being together in a connected world might be about.

C.Fred Alford, an unconventional political thinker, strongly believes that the natural path of development for individuals and groups requires the connected growth of both parties.

Only then, the creativity might spread its wings!

“Human excellences”, says Alford, “are so intrinsically social and relational that they must be practiced with others to be realized”.

Therefore, the “unprecedented capacity” to create a way of life that preserves individuals, groups and nature alike makes sense.

The groups of people discovered by Ezio Manzini may have reached a developed stage of community; and the secret ingredient for this momentous growth may be a creative green brain! He named them “creative communities”, didn’t he?

Let’s follow my train of thoughts once more!

What if we assume that, turning their minds and energies towards nature, ecology, environmental causes or sustainability, people have returned to a natural path of being together?

A path that, being natural, is therefore capable of bringing genuine growth in their life.

This is more than a mere assumption regarding what the story I have told you might be about. It reminds us an ancient truth:

We must have faith in the Nature’s infinite power to inspire life!

We will find then, spreading fast throughout our planet, the wisdom of a creative green brain bringing people together to change the world.

Al 49-lea Cannes - partea a V-a

Francis Ford Coppola

"Nu numai un mare realizator ci şi un bun manager şi analist al momentului actual al filmului, cu o privire extrem de lucidă asupra cinematografului de astăzi, căruia îi prevede în patru, cinci ani o nouă primăvară.

PREA TÎRZIU  de Lucian Pintilie

M-a bulversat, m-a durut maniheismul şi conotaţia exclusiv închisă şi fără nici o perspectivă a tunelului lui şi plecarea spre alte orizonturi a singurelor personaje luminoase din film, tinerii studenţi la conservator şi procurorul în căutarea adevărului.

Ziarul Le Monde titra: Adevărul e în fundul unui puţ. Adevărul rămâne cumva acolo pentru că mina explodează în finalul filmului (...)

Un final fără perspective al României anului1996. Tinerii sînt într-un exod spre alte orizonturi, lucrurile nu se schimbă. E mult mai întunecat decît BALANŢA.

Din păcate, numeroase simboluri, chestiuni locale de istorie est-europeană, în raport cu marile conflicte universale, de familie, de cuplu, de generaţie, ale filmelor franceze, americane, belgiene, l-au făcut să treacă neobservat.

Într-un top de vreo 15 titluri, publicat în revista Le Film Francais, al criticilor de la Cahiers du Cinema, Le Monde, L'Express...PREA TÎRZIU avea o notaţie cam la mijlocul ierarhiei."

Al 49-lea Cannes - partea a IV-a

Cannes e o euforie a privirii celuilalt

"Cannes nu e numai un festival al filmului, e şi o mare sărbătoare turistică, un ceremonial al privirii, o euforie, chiar, a privirii celuilalt.

Toată Croazeta, de-a lungul Festivalului şi a hotelurilor în care se proiectau filme - pentru că simultan s-au văzut zeci de filme- era plină de turişti înarmaţi cu camere de fotografiat care pândeau sosirea vedetelor în maşini ultra-elegante. 

În fiecare seară la ora 7 şi jumătate, binecunoscutul ritual al urcării scărilor era de fapt cel mai important moment al zilei, intens mediatizat de multitudinea de posturi TV şi transformat în evenimentul serii, retransmis apoi pe imensele ecrane ale Palatului Festivalului.

Din punctul meu de vedere a fost o experienţă a contactului cu alte obiecte: codul badge-ului ataşat la gît pentru a nu se fura, pentru că valora 3000 de franci la bursa neagră, pentru că îţi dădea dreptul să intri la toate filmele din cadrul festivalului; pe care dacă l-ai fi pierdut n-ai mai fi putut rămîne membru al juriului şi care deschidea, printr-o mişcare abilă, căsuţa rezervată numelui respectiv, de unde, în fiecare zi, îţi puteai culege documentaţia.

Trecerea de la un film la celălalt, de la o sală la cealaltă, de la o lume la celelate era marcată doar de scurte opriri la cafeneaua ziariştior unde schimbam opinii despre filme văzute sau care merită să fie văzute, într-o goană permanentă după filmul care nu trebuie ratat...şi întotdeauna vor exista regrete."

Urmează

Al 49-lea Cannes - partea a III-a

O lume ca- filme

"Mi s-a părut c-am trăit o lume ca-n filme, am trecut dintr-o poveste într-alta, am fost cumva decuplată de real timp de zece zile.

Sigur, probabil c-am avut şi acea privire semiotică: anumite gesturi, un final, un zîmbet, un prim-plan...De pildă, în BEAUTIFUL THINGS (Marea Britanie, regia Hettie MacDonald), o pledoarie pentru acceptaea diferenţei, de data asta nu rasiale, ci sexuale: în periferia londoneză, descoperirea de către mamă a homosexualităţii fiului ei adolescent, care este însă trăită cu înţelegere.

Pentru a nu-i da senzaţia singularităţii, la o petrecere în vecinătate, invită şi mama o fată la dans şi dansează şi ele pentru a atenua într-un fel oprobiul public sau discrepanţa pe care o trăia cuplul celor doi îndrăgostiţi."

În cutia de rezonanţă a cinema-ului

"Sigur că filmul este mult mai mult decît naraţiune. Umberto Eco vorbea doar de prima lectură, de cea primară, la nivelul naraţiunii, apropo de romanul Numele trandafirului şi apoi de o lectură semiotică, de o înălţare la nivelul semnelor şi semnificaţiilor.

Şi totuşi, ceea ce au reţinut membrii juriului este că, şi am să-l citez pe Coppola, << ceea ce mă fascinează la un film este emoţia, viaţa, vitalitatea pe care mi-o transmite...Filmele să-mi arate lucruri pe care nu le-am văzut niciodată şi să o facă într-un fel nou>>.

Acelaşi accent pe emoţie, pe trăit, apare şi la actriţa Natalie Baye, membră a juriului alături de Coppola:<>.

Pentru celebrul acum, după filmul EXOTICA -selecţionat  oficial la Cannes 1994- regizor canadian de origine armeană, Atom Egoyan, aflat şi el în juriu anuk acesta, căutarea filmică se rezumă la căutarea emoţiilor oamenilor acestui sfîrşit de secol, a compexităţii inter-relaţiilor lor şi, binenţeles, aşteptarea, nu întotdeauna încununată de succes, adeseori frustrată, de a privi lumea cu o nouă prospeţime.

Comunicarea parazitată şi pertrurbată, chinuită, care trebuie într-un fel vindecată, ar putea fi o altă tendinţă în filmele acestei ediţii, a 49-a, aflată cumva ca un loc geometric între cei 100 de ani de cinematograf şi înaintea celei de-a 50-a ediţie care va fi sărbătorită anul viitor.

Comunicare între generaţii, între sexe, între clase sociale şi poate -numitorul comun- o aducere în aceeaşi cutie de rezonanţă, în acelaşi sistem de rezonanţă, în vederea reconcilierii, în vederea unui nou suflu de comunitas"

Urmează