Gestul e ceea ce exprimă gîndul odată cu vorbele. Gest e şi mimica, şi intonaţia, şi privirea. Gest este şi scrisul de mînă. Dacă gîndurile sînt autentice, vorbele vin puternice şi vor fi însoţite de gesturi la fel de puternice. Omului îi lipsesc gesturile expresive pentru că gîndurile lui sînt parazitate de vorbe goale. Gîndurile nu sînt cuvinte, nu sînt imagini. Gîndirea e mai degrabă rezonanţă, relief.
Întrebat de viitorul poeziei, Gellu Naum spunea odată că, dacă va mai fi, poezia va fi gest.
Poezia va fi gest atunci cînd va avea forţă corporală. Ea va pătrunde gîndirea celui care o rosteşte şi a celui care o primeşte cu o forţă care va da corporalitate gîndului. Gîndurile se vor fi înrădăcinat şi înălţat în acelaşi timp.
Tocmai ce am aflat, de la un pasionat de semne astrologice, că una din planetele sub care m-am născut îmi dă ceea ce el a numit (că nu e vorbitor de română) wanderlust. N-am realizat pe moment, însă apoi m-am dumirit: păi, asta se tălmăceşte dor de ducă!