7 decembrie 2012

Al 49-lea Cannes - partea a V-a

Francis Ford Coppola


"Nu numai un mare realizator ci şi un bun manager şi analist al momentului actual al filmului, cu o privire extrem de lucidă asupra cinematografului de astăzi, căruia îi prevede în patru, cinci ani o nouă primăvară.

PREA TÎRZIU  de Lucian Pintilie


M-a bulversat, m-a durut maniheismul şi conotaţia exclusiv închisă şi fără nici o perspectivă a tunelului lui şi plecarea spre alte orizonturi a singurelor personaje luminoase din film, tinerii studenţi la conservator şi procurorul în căutarea adevărului.

Ziarul Le Monde titra: Adevărul e în fundul unui puţ. Adevărul rămâne cumva acolo pentru că mina explodează în finalul filmului (...)

Un final fără perspective al României anului1996. Tinerii sînt într-un exod spre alte orizonturi, lucrurile nu se schimbă. E mult mai întunecat decît BALANŢA.

Din păcate, numeroase simboluri, chestiuni locale de istorie est-europeană, în raport cu marile conflicte universale, de familie, de cuplu, de generaţie, ale filmelor franceze, americane, belgiene, l-au făcut să treacă neobservat.

Într-un top de vreo 15 titluri, publicat în revista Le Film Francais, al criticilor de la Cahiers du Cinema, Le Monde, L'Express...PREA TÎRZIU avea o notaţie cam la mijlocul ierarhiei."



6 decembrie 2012

Al 49-lea Cannes - partea a IV-a

Cannes e o euforie a privirii celuilalt

"Cannes nu e numai un festival al filmului, e şi o mare sărbătoare turistică, un ceremonial al privirii, o euforie, chiar, a privirii celuilalt.

Toată Croazeta, de-a lungul Festivalului şi a hotelurilor în care se proiectau filme - pentru că simultan s-au văzut zeci de filme- era plină de turişti înarmaţi cu camere de fotografiat care pândeau sosirea vedetelor în maşini ultra-elegante. 

În fiecare seară la ora 7 şi jumătate, binecunoscutul ritual al urcării scărilor era de fapt cel mai important moment al zilei, intens mediatizat de multitudinea de posturi TV şi transformat în evenimentul serii, retransmis apoi pe imensele ecrane ale Palatului Festivalului.

Din punctul meu de vedere a fost o experienţă a contactului cu alte obiecte: codul badge-ului ataşat la gît pentru a nu se fura, pentru că valora 3000 de franci la bursa neagră, pentru că îţi dădea dreptul să intri la toate filmele din cadrul festivalului; pe care dacă l-ai fi pierdut n-ai mai fi putut rămîne membru al juriului şi care deschidea, printr-o mişcare abilă, căsuţa rezervată numelui respectiv, de unde, în fiecare zi, îţi puteai culege documentaţia.

Trecerea de la un film la celălalt, de la o sală la cealaltă, de la o lume la celelate era marcată doar de scurte opriri la cafeneaua ziariştior unde schimbam opinii despre filme văzute sau care merită să fie văzute, într-o goană permanentă după filmul care nu trebuie ratat...şi întotdeauna vor exista regrete."



5 decembrie 2012

Al 49-lea Cannes - partea a III-a

O lume ca- filme

"Mi s-a părut c-am trăit o lume ca-n filme, am trecut dintr-o poveste într-alta, am fost cumva decuplată de real timp de zece zile.

Sigur, probabil c-am avut şi acea privire semiotică: anumite gesturi, un final, un zîmbet, un prim-plan...De pildă, în BEAUTIFUL THINGS (Marea Britanie, regia Hettie MacDonald), o pledoarie pentru acceptaea diferenţei, de data asta nu rasiale, ci sexuale: în periferia londoneză, descoperirea de către mamă a homosexualităţii fiului ei adolescent, care este însă trăită cu înţelegere.

Pentru a nu-i da senzaţia singularităţii, la o petrecere în vecinătate, invită şi mama o fată la dans şi dansează şi ele pentru a atenua într-un fel oprobiul public sau discrepanţa pe care o trăia cuplul celor doi îndrăgostiţi."

În cutia de rezonanţă a cinema-ului

"Sigur că filmul este mult mai mult decît naraţiune. Umberto Eco vorbea doar de prima lectură, de cea primară, la nivelul naraţiunii, apropo de romanul Numele trandafirului şi apoi de o lectură semiotică, de o înălţare la nivelul semnelor şi semnificaţiilor.

Şi totuşi, ceea ce au reţinut membrii juriului este că, şi am să-l citez pe Coppola, << ceea ce mă fascinează la un film este emoţia, viaţa, vitalitatea pe care mi-o transmite...Filmele să-mi arate lucruri pe care nu le-am văzut niciodată şi să o facă într-un fel nou>>.

Acelaşi accent pe emoţie, pe trăit, apare şi la actriţa Natalie Baye, membră a juriului alături de Coppola:<>.

Pentru celebrul acum, după filmul EXOTICA -selecţionat  oficial la Cannes 1994- regizor canadian de origine armeană, Atom Egoyan, aflat şi el în juriu anuk acesta, căutarea filmică se rezumă la căutarea emoţiilor oamenilor acestui sfîrşit de secol, a compexităţii inter-relaţiilor lor şi, binenţeles, aşteptarea, nu întotdeauna încununată de succes, adeseori frustrată, de a privi lumea cu o nouă prospeţime.

Comunicarea parazitată şi pertrurbată, chinuită, care trebuie într-un fel vindecată, ar putea fi o altă tendinţă în filmele acestei ediţii, a 49-a, aflată cumva ca un loc geometric între cei 100 de ani de cinematograf şi înaintea celei de-a 50-a ediţie care va fi sărbătorită anul viitor.

Comunicare între generaţii, între sexe, între clase sociale şi poate -numitorul comun- o aducere în aceeaşi cutie de rezonanţă, în acelaşi sistem de rezonanţă, în vederea reconcilierii, în vederea unui nou suflu de comunitas"