Contrast alb, negru şi color pentru al 49-lea Cannes

     
Prin anii '90 apărea, o vreme, ziarul facultăţii mele, scos la imprimanta calculatoarelor la care învăţam noi, dacă încăpeam de cei mai ambiţioşi, să redactăm. 

Contribuţia mea, de altfel accidentală, a fost chiar titlul, CONTRAST. Vai mie, îmi doream să scriu, să scriem mai degrabă, cu relief, contur, cu voci proaspete, rebele.

Oferta mea pentru publicare, neacceptată de colegi, a fost un interviu cu cineva care votase filme la Cannes în acel an. Ce să-i fac, aveam numai cinema în cap, atracţie fatală, care, după cum mi-a zis săptămâna trecută un prieten, m-a adus încetul cu încetul pe o linie moartă! 

Atracţia era sporită şi de intervievat: chiar profa noastră de semiotică, doamna Frumuşani. Mi-a coordonat, de altfel, disertaţia de master, care tatona, inevitabil, interpretarea filmului pornind de la o idee a lui Umberto Eco.

Am regăsit foile pe care am redactat interviul şi vreau să-l public aici, în forma lui de atunci, aranjată totuşi pentru ecranul nostru cel de toate zilele.

Pentru cei care îşi amintesc de cursurile şi seminariile doamnei Frumuşani, să o regăsească în cele ce urmează povestind cu pasiune, la persoana întâi, despre cinema şi Cannes, s-ar putea dovedi un CONTRAST foarte plăcut.

În continuare, cale de mai multe postări, vorbeşte Daniela Rovenţa-Frumuşani, pe atunci profesor universitar la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi la secţia Multimedia a Academiei de Teatru şi Film.

În 1996, anul celui de-al 49-lea Cannes, deja membră de patru ani a organizaţiei internaţionale Interfilm, a fost invitată să facă parte din Juriul Ecumenic, unul dintre cele cinci jurii care, alături de juriul oficial, prezida cea de-a 49-a ediţie a Festivalului Filmului de la Cannes.