Mă declar plăcut preocupată de tot ce înseamnă creşterea, dintr-un sîmbure de inspiraţie, a unei lumi ficţionale.
Milan Kundera , într-o tălmăcire personală:
să faci ca un personaj să prindă viaţă înseamnă să formulezi întrutotul problema sa existenţială; adică să conturezi clar anumite situaţii, anumite motive, pînă şi anumite cuvinte care dau formă personajului.
Tema este o interogare existenţială. Omul şi lumea sînt legaţi unul de celălat precum melcul de cochilia sa: lumea este parte din om, este dimensiunea lui şi pe măsură ce lumea se schimbă, existenţa ( a-fi-în-lume, in-der-welt-sein) se schimbă şi ea.
Vezi, eu nu arăt ce se întîmplă în mintea personajului, ci mai degrabă ceea ce se întîmplă în mintea mea: îmi observ personajul pentru o vreme şi încerc, pas cu pas, să ajung în centrul atitudinii sale pentru a o înţelege, a o numi şi a-i pricepe articulaţiile. Mă gîndesc la atitudinea personajului, în ce chip vede el lucrurile şi mă duc mai adînc decît ar merge el, în mod conştient, vreodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu